Viorel Sălan: Respectarea Constituţiei rămâne facultativă pentru preşedintele Klaus Iohannis
Curtea Constituţională a României a făcut publică motivarea Deciziei din 18 septembrie a.c., prin care îi punea în vedere preşedintelui în exerciţiu al României că este obligat, conform Constituţiei, să îi numească de îndată pe Niculae Bădălău, Ioan Deneş şi Radu Oprea în fruntea ministerelor Energiei, Apelor, respectiv Mediului de Afaceri. În plus, şeful statului trebuie să o revoce „de îndată” pe Ana Birchall din funcţia de ministru al Justiţiei.
Însăşi faptul de a considera că punerea în practică a hotărârilor CCR poate fi condiţionată de rezultatul unei evaluări proprii a motivării lor reprezintă fără îndoială un nou abuz de putere.
Curtea a reţinut în motivare că revocarea reprezintă un mijloc legal pus la dispoziţia premierului pentru vacantarea unei funcţii din structura Guvernului, o măsură pe care prim-ministrul o propune preşedintelui României exclusiv în sensul respectării formalismului şi principiului simetriei ce guvernează regimul actelor juridice de numire în funcţii publice şi faţă de care, fără a avea un drept propriu de apreciere, preşedintele trebuie să se conformeze într-un termen legal de 15 zile de la data propunerii prim-ministrului.
Iată că, deşi termenul legal de 15 zile a expirat, preşedintele Klaus Iohannis nu a emis, nici până în prezent, decretele de vacantare a funcţiilor în urma propunerilor de revocare din funcţie înaintate de prim-ministru în data de 26 august 2019.
Concluzia este exprimată clar în motivarea Curţii Constituţionale: “Preşedintele României a încălcat dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind respectarea legilor, cu referire la normele incidente din Codul administrativ, (…) precum şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, în considerarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, refuzând să dea curs propunerii de revocare formulată de primul-ministru, propunere faţă de care, (…) preşedintele nu are un drept de opţiune”.
Am convingerea fermă că România merită mai mult decât un preşedinte pentru care Constituţia nu are nicio valoare. Avem ocazia la următoarele alegeri să reparăm această situaţie! România are nevoie de un preşedinte care să nu se considere mai presus de lege!