Viorel Sălan: Punctul de pensie poate să fie majorat de la 1 martie
Bugetul alternativ al PSD va demonstra că pensiile pot fi majorate așa cum prevede legea pensiilor
PSD va demonstra miercuri, 27 ianuarie, că punctul de pensie poate să fie majorat la 1.775 de lei de la 1 martie și la 1.875 de lei de la 1 septembrie, cu același deficit și venituri la buget avute în vedere de guvernul Cîțu. Nu e magie, e doar pricepere și guvernare pentru oameni. Doar cei care nu înțeleg cred că e magie.
De fiecare dată când a fost la Guvernare, PSD a demonstrat că poate crește veniturile populației, concomitent cu creșterea economiei.
Majorarea pensiilor cu doar 3%, așa cum vrea actualul guvern, este o bătaie de joc mai ales după ce PNL a promis că înainte de alegeri că va crește punctul de pensie cu 8% de la 1 ianuarie. 3% nu acoperă nici măcar creșterile de prețuri.
Așa-zisa majorare de numai 40 de lei pe lună, adică sub 1 leu și 50 de bani pe zi.
Pensia medie este acum 1.404 lei în condițiile în care, conform INS, o persoană are nevoie de 1.773 pentru cheltuielile curente.
În prezent, circa 3 milioane de pensionari au pensia sub medie. Cu majorările propuse de bugetul alternativ al PSD, pensia netă medie ar ajunge la 1.700 de lei.