Meniu Principal

Viorel Sălan: Organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale

Propunerea legislativă privind prelungirea mandatelor autorităților administrației publice locale precum și pentru modificarea și completarea OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ

 Vineri, în şedinţa plenului Senatului, desfășurată online, cel mai important punct înscris pe ordinea de zi a fost L367/11.06.2020 –

“Propunerea legislativă privind prelungirea mandatelor autorităților administrației publice locale precum și pentru modificarea și completarea OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ”.

Reunirea Senatului s-a făcut în procedura de urgenţă pentru a rezova o altă situaţie creată de incompetenţa PNL.

Propunerea legislativă a fost adoptată cu 100 voturi “pentru” şi 28 abțineri. Iar cei care s-au abţinut au fost liberalii, chiar dacă sunt între iniţiatori.

Proiectul de lege, iniţiat de Marcel Ciolacu şi Alfred Simonis (PSD), Florin Roman (PNL) şi Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE), prevede că mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020.

„Data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării”, prevede proiectul.

Propunerea legislativă adoptată de Senat mai stipulează că „Guvernul stabileşte prin hotărâre, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale şi măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale”.

Proiectul mai stabileşte anumite restrângeri de termene, înjumătăţirea numărului de semnături, modalitatea de strângere a acestora şi de înregistrare.

Iniţiatorii precizează, în expunerea de motive a proiectului de act normativ, că organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale trebuie demarată într-un context sigur din punct de vedere epidemiologic.

„Stabilirea datei alegerilor locale din anul 2020 trebuie să ţină cont de progresia infecţiei cu noul coronavirus, de necesitatea prevenirii răspândirii acesteia şi de restricţiile impuse în acest context prin starea de alertă cu impact direct asupra colectării semnăturilor de susţinere depunerii candidaturilor desfăşurării campaniei electorale, organizării votării propriu zise, numărării voturilor şi centralizării rezultatelor”, se arată în expunerea de motive.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.