Meniu Principal

Viorel Sălan: Festivismul şi tragedia şi-au dat întâlnire la Palatul Cotroceni

Klaus Iohannis a promis, nu doar o dată, că va fi preşedintele tuturor românilor. Din păcate realitatea diferă atât de mult faţă de promisiuni, iar promisiunile sunt încălcate cu atâta uşurinţă. Este ceea ce am susţinut în această declaraţie politică.

 

Cel de-al doilea mandat al preşedintelui Klaus Iohannis a debutat într-o manieră destul de bizară

La ședința solemnă a Curţii Constituţionale a României pentru validarea celui de-al doilea mandat de președinte al său, Klaus Iohannis a susţinut că s-a opus cu fermitate acelor „tendințe regresive” pe care le-a considerat un real pericol pentru democrație. Dar nu a fost prea clar dacă, printre tendinţele “regresive” cu pricina, a inclus şi deciziile prin care Curtea Constituţională însăşi l-a acuzat în mai multe rânduri de încălcarea Constituţiei României. Privind din această perspectivă, angajamentul preşedintelui că va veghea în continuare la respectarea Constituției și va susține și în viitor, cu toată hotărârea, valorile statului de drept pare nimic mai mult decât o simplă demagogie.

Dar lucrurile iau o turnură şi mai stranie pentru că, tot săptămâna trecută, a avut loc un eveniment fără precedent în istoria recentă a României. Cu prilejul Zilei Naţionale, preşedintele Klaus Iohannis a conferit o serie largă de distincţii pentru militari, diplomaţi, şi alte personalităţi româneşti ca o recunoastere a contribuţiei lor deosebite la progresul general al României. Până aici, nimic deosebit.

Dar, după ce, joi, preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat pe ministrul Apărării cu ”Ordinul Național – Steaua României”, vineri, a venit rândul Ministerului Apărării Naţionale să îi confere preşedintelui României distincția „Emblema de Onoare a Armatei României”. Nu este un gest uşor de explicat din punct de vedere al relaţiilor de subordonare şi reprezentare instituţională. Pot doar să constat că, uneori, pasul de la sublim la ridicol este făcut cu o prea mare lejeritate de către factorii de decizie.

 

Când vine vorba despre atât de dorita “Românie normală” a preşedintelui Klaus Iohannis, lucrurile devin tragice

Desigur Klaus Iohannis a promis, nu doar o dată, că va fi preşedintele tuturor romanilor. Din păcate realitatea diferă atât de mult faţă de promisiuni, iar promisiunile sunt încălcate cu atâta uşurinţă.

Constatăm încă o dată că înţelegem diferit semnificaţia cuvintelor. Pentru preşedintele României “de îndată” nu înseamnă “imediat”, iar angajamentul “voi fi preşedintele tuturor românilor” nu se referă chiar la toţi românii. Cel puţin aşa am văzut, cu toţii, vineri, când familia Luizei Melencu, una dintre victimele din Dosarul Caracal, a fost invitată la o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. Georgeta Melencu, mama Luizei, şi-ar fi dorit mult să vorbească personal cu preşedintele Klaus Iohannis, „de la om la om”. Întâlnirea reprezenta „ultima speranţă” în această luptă pentru adevăr a unei mame disperate.

Din păcate, după cum singură a constatat, preşedintele României, deşi a invitat-o la discuţie, nu şi-a găsit două-trei minute ca să asculte personal plângerea ei. A considerat, cu detaşare, câ decernarea de ordine şi medalii este de departe mult mai importantă şi a trimis în locul lui un consilier fără studii juridice. Ceea ce ar fi trebuit să devină un sprijin suplimentar şi un imbold instituţional pentru soluţionarea acestui caz de o gavitate socială extremă, s-a dovedit la final a fi fost doar o întâlnire de promovare a imaginii publice a presedintelui Klaus Iohannis. Nimic mai mult. La fel, ca şi toate declaraţiile politice vehemente şi luările de poziţie publice, atat de intransigente, date de-a lungul timpului, în legătură cu tragedia de la Caracal.

Trist şi dezamăgitor, în cel mai înalt grad dezinteresul evident al Preşedinţiei României pentru aflarea adevărului în acest caz. Dar şi mai tristă este politizarea unei tragedii personale şi folosirea ei în scop electoral.

Cu certitudine nu aşa ar trebui să arate “un preşedinte al tuturor românilor” într-o Românie normală. Iar această slăbiciune pentru festivism este expresia cea mai evidentă a superficialităţii şi lipsei de responsabilitate faţă de românii din România reală.

Priorităţile promise de Klaus Iohannis în campania electorală par să fi rămas doar un exerciţiu de retorică fără obiect, între festivism şi tragedie. Şi, de asemenea rămâne, o utopie dezolantă pretenţia preşedintelui Klaus Iohannis de a fi garantul statului de drept, în condiţiile în care au rămas destule lucruri de lămurit în propriile procese imobiliare lăsate în urmă.

La final, trebuie să constat că România trece cu adevărat printr-o perioadă tristă, iar festivismul, în spatele căruia se ascund tragedii, va fi plătit scump tot de către români.