Meniu Principal

VIOREL SĂLAN, deputat PSD: Flagelul drogurilor trebuie combătut acum!

În prezent, traficul și consumul de droguri a trecut de stadiul unui fenomen simplu și este una dintre cele mai îngrijorătoare probleme cu care se confruntă națiuni din întreaga lume. Societatea românească nu face excepție. Am abordat acest subiect sensibil și complicat în declarația politică susținută azi:
FLAGELUL DROGURILOR TREBUIE COMBĂTUT ACUM
În România, traficul de droguri a crescut pe măsură ce traficanții și-au diversificat metodele de distribuire și au extins portofoliul de produse oferite pentru consum. Pericolul cel mai mare însă îl reprezintă constatarea că vârsta consumatorilor a coborât constant, ajungând până la 10-11 ani. Această tendință trebuie oprită.
Gravitatea situației a fost înțeleasă și instituțiile cu responsabilități în combaterea traficului de droguri s-au mobilizat într-un efort fară precedent. Iar rezultatele concrete nu au întârziat să apară.
Doar în perioada 13 – 19 septembrie, pe teritoriul ţării noastre, Poliția Română a localizat aproape 500 de persoane care fac obiectul unor semnalări în Sistemul Informatic Schengen. Poliţiştii români au pus în aplicare 17 mandate europene de arestare, au depistat 60 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării pe teritoriul Schengen, si alte 214 persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară.
Și nu doar atât. Operațiunea cu nume de cod „EXOTIC”, inițiată în prima jumătate a lunii august, a condus la o captură record de cocaină în Portul Constanța. Transportul de droguri avea ca destinație finală Olanda, dar o bună parte din cantitate ar fi rămas și în Romania.
Succesul operațiunii a fost rezultatul unui efort comun bazat pe expertiza structurilor implicate, anduranță, profesionalism și deschidere spre inovație și înțelegerea în profunzime a modurilor de operare. A fost de asemenea rezultatul unei cooperării interinstituționale exemplare.
Folosesc acest prilej pentru a felicita încă o dată Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, împreună cu toate structurile care au sprijinit desfășurarea și finalizarea acestei misiuni.
Cantitatea uriaşă de droguri descoperită în portul Constanţa confirmă ceea ce mulţi dintre noi bănuiau deja: România a devenit un centru de desfacere şi tranzit pentru stupefiante.
Și românii sunt conștienți de această situație, confirmată și de cele mai noi sondaje de opinie. Internetul și comerțul online au facilitat accesul la informații despre droguri, precum și la piețele online de droguri, ceea ce a influențat modelele de consum.
Înțelegând pericolul pe care îl reprezintă creșterea consumului de droguri, Parlamentul României s-a alăturat efortului comun de combatere a acestui fenomen extrem de periculos.
Anul acesta, am adoptat Legea „2 Mai”, prin care traficanții de droguri nu mai pot fi condamnați cu suspendarea executării pedepsei privative de libertate.
Tot anul acesta a fost adoptată și legea care prevede înfiinţarea Registrului traficanţilor de droguri, ce va deveni operaţional de la 1 ianuarie 2025.
În sfârșit, aș dori să mă mai refer aici și la o a treia lege, adoptată și promulgată tot în 2024, prin care proprietarii și administratorii de locuințe din România riscă până la 5 ani de închisoare dacă tolerează consumul de droguri în casele lor. La fel şi chiriașii care îşi lasă prietenii să se drogheze în apartamentul lor.
Toate actele normative menționate anterior stau mărturie că există voința politică necesară de a combate flagelul drogurilor.
Consumul de droguri în România este un fenomen deosebit de complex, cu o evoluție foarte dinamică și este influențat de o multitudine de factori sociali, economici și culturali. Din aceste cauze, necesită o abordare integrată și eficientă pentru a putea proteja sănătatea și bunăstarea populației și a garanta un viitor mai bun pentru tineri, care sunt grupul cel mai vulnerabil.
Să avem mereu în vedere faptul că prevenirea consumului de droguri începe cu educarea tinerilor despre pericolul generat de ingerarea acestor substanțe. In același timp, este important să-i încurajăm pe tineri să se implice în activități pozitive și să le oferim opțiuni alternative. Nu în ultimul rând, noi înșine trebuie să fim un model pentru tineri, un exemplu demn de urmat.
Viorel Sălan, deputat PSD