Meniu Principal

Viorel Sălan: 1 Decembrie – clipa desăvârşirii Marii Uniri, Ziua Naţională a României

Am avut deosebita onoare de participa, la începutul săptămânii, la Şedinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru celebrarea Zilei Naţionale a României.

 

Au fost, de asemenea, prezenţi la eveniment: foşti şefi de stat, Custodele Coroanei, Margareta, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, arhiepiscopii Bisericilor romano-catolice şi greco-catolice, preşedinţii Curţii Constituţionale, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Academiei Române, Curţii de Conturi, Consiliului legislativ.

Marea Unire de la Alba Iulia din 1918 reprezintă evenimentul cel mai important în istoria noastră şi semnifică împlinirea idealului românesc de a trăi liber într-un singur stat naţional unitar.

La 1 decembrie sărbătorim clipa desăvârşirii Marii Uniri ca Zi Naţională a României.

Sărbătorim nu doar unirea Transilvaniei cu România, ci deopotrivă revenirea în graniţele istorice a românilor din Basarabia şi Bucovina. Este ziua când sufletul trebuie să se umple de recunoştinţa faţă de toţi eroii cunoscuţi şi necunoscuţi care au contribuit pas cu pas la naşterea României Întregite.

De aceea, sărbătoarea Unirii păstrează o vie speranţă de viitor comun. Iar acest sfânt deziderat al Unirii în cuget şi simţiri trebuie nu numai păstrat cu grijă, dar de asemenea trebuie transmis întreg generaţiilor care vin. Trebuie să ne unim mereu eforturile şi energia, după puterea fiecăruia, astfel încât bucuria şi spiritul României Întregite să se păstreze pentru totdeauna.