Meniu Principal

VASILICĂ POTECĂ, senator AUR: Moțiunea de cenzură propusă de USR a avut doar un scop electoral

Vasilică Potecă, senator AUR: „Moțiunea de cenzură a celor de la USR și Elena Lasconi, a avut un scop electoral”. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, organizată la sediul AUR Hunedoara. Senatorul a precizat că partidul AUR ar fi susținut o moțiune de cenzură indiferent de ce partid ar fi fost depusă: „Partidul AUR nu putea să spună că nu se solidarizează cu orice partid din opoziție care ar fi depus o moțiune de cenzură. Altfel, s-ar fi spus că partidul AUR este de acord cu actuala politică a coaliției PSD-PNL, fapt care pentru noi este inacceptabil”, a precizat Vasilică Potecă, senator AUR Hunedoara.

POTECĂ: Noi am spus că susținem orice moțiune de cenzură depusă împotriva actualului Guvern

„Vreau să se înțeleagă foarte clar! AUR și USR, împreună aveau semnăturile necesare pentru a depune o moțiunea de cenzură împotriva Guvernului. Faptul că reprezentații USR au anunțat că nu-și doresc ca această moțiune să fie semnată de partidul AUR, demonstrează că USR-ul nu și-a dorit această moțiune de cenzură. Restul poveștilor țin de can-can. Am participat la aceste negocieri, am văzut despre ce este vorba. USR-ul nu-și dorește și nici nu vrea o moțiune de cenzură!

USR-ul este în curs de dezintegrare, grupurile parlamentare sunt aproape decimate. În proporție de 90 la sută, cei de la USR care astăzi sunt în Parlamentul României nu se mai regăsesc pe liste. În aceste condiții, sunt convins că nici măcar parlamentarii USR nu ar fi semnat această moțiune, astfel încât să ajungă în dezbaterea Parlamentului”, a concluzionat, senatorul Potecă.