Meniu Principal

“Uns” director la hotel Ceres, finul deputatului Heiuș aplică legea pumnului în Geoagiu

O discuție pe rețeaua de socializare între un cetățean din Geoagiu și finul deputatului Lucian Heiuș s-a materializat în lumea reală cu amenințări și agresiune fizică. Totul a plecat de la faptul că cetățeanul cu pricina i-a atras atenția finului deputatului Heiuș că nu vede cu ochi buni numirea lui ca director la Hotelul Ceres din Geoagiu. Cetățeanul și-a motivat opinia, atenționându-l pe proaspătul director că în trecut și-a ispășit o pedeapsă în închisoare, fapt care nu-l califică să ocupe acest post.

 I-am spus adevărul iar el s-a răzbunat pe mine agresând-mă”

 Despre isprăvile finului deputatului Heiuș știe tot orașul, spune cetățeanul agresat fizic de prospătul director de la Ceres. “ Acest individ nu este la prima abatere. Este o persoană recalcitrantă. Nu înțeleg cum a reușit să ajungă pe acel post. Tocmai de aceea i-am și atras atenția în cadrul unor comentarii pe rețelele de socializare referitor la trecutul său și ocuparea acestui post. Funcție pe care din punctul meu de vedere, o ocupă fără a avea niciun merit. Omul a făcut pușcărie în trecut și este o persoană recalcitrantă. Incidentul de care v-am povestit a avut loc recent la un magazin din oraș. Omul a început să mă amenințe când m-a văzut și mi-a dat cu pumnul undeva la nivelul umărului. Am sunat la 112 , a venit un echipaj de poliție și am dat o declarație în acest sens. Deocamdată nu s-a mai întâmplat nimic. Despre acest incident i-am spus și domnului deputat Lucian Heiuș”, povestește cetățeanul.

Adrian David și Traian Berbeceanu promiteau hunedorenilor că vor avea un județ în care cetățeanul va  fi în siguranță

Recent, zilele trecute la postul local ANTENA 3 DEVA, aflați în campanie electorală Adrian David, candidatul PNL la funcția de președinte al CJ Hunedoara și Traian Berbeceanu candidat pe lista de consilieri județeni, dădeau asigurări hunedorenilor că venirea lor la „butoane”, adică a liberalilor,  va aduce și o siguranță mai mare pentru cetățeni.

Tocmai de aceea nu pot să nu mă întreb:

Până să nu veniți voi, liberalilor, la “butoane” n-ar fi indicat să faceți puțină curățenie și în “grădina deputatului Lucian Heiuș” ?  Ce spuneți domnule Berbeceanu ?

Și, domnule deputat Heiuș… dacă știți că aveți și astfel de fini pe lângă dumneavoastră, n-ați putea să le găsiți un post călduț undeva “departe de lumea dezlănțuită” ?

Tot la stat, pe banii noștri, evident, dar undeva mai “ la dos”. Nu simțiți totuși că altfel de exemple date de unii dintre finii dumneavoastră vă “ies în frunte precum păduchii” ?

Iulian Stroia