Meniu Principal

Uniunea Culturală a Rutenilor din România – Respect pentru eroii care și-au sacrificat viața pe câmpurile de luptă

Gheorghe Firczak –  Președinte al UCRR: Este ziua celor care s-au jertfit pe altarul scump al idealurilor poporului român

Hristos s-a-nălțat! Am celebrat Ziua Eroilor. O sărbătoare dedicată eroilor cunoscuți și necunoscuți, căzuți în luptă, de-a lungul veacurilor, pentru credință, dreptate, libertate, pentru apărarea Patriei și reîntregirea ei. Este ziua celor care s-au jertfit pe altarul scump al idealurilor poporului român.

Sfânta Scriptură amintește faptul că după Învierea Sa, Iisus Hristos s-a arătat Apostolilor Săi vreme de 40 de zile, iar apoi S-a Înălțat la ceruri chiar în prezența lor, astfel ucenicii Săi au fost martori la marele eveniment. Aducem astăzi un omagiu și militarilor români căzuți la datorie în teatrele de operații precum și în misiunile derulate sub egida organizațiilor internaționale la care România este parte.

Autorităţile administraţiei publice locale din Deva au organizat manifestări commemorative

Un sobor alcătuit din preoți au oficiat o slujbă de pomenire a celor căzuți pe câmpurile de bătălie.

Uniunea Culturală a Rutenilor din România  aduce piosul nostru omagiu jertfei tuturor eroilor români care, de-a lungul veacurilor, și-au sacrificat viața pe câmpurile de luptă, pentru pământul românesc, pentru apărarea țării și întregirea neamului, pentru libertate, dreptate și democrație.

Gheorghe Firczak –  Președintele Uniunii Culturale a Rutenilor din România