Meniu Principal

Tinerii reprezintă viitorul

Sunetul de clopoțel, care anunță începerea școlii, trezește în sufletele noastre emoție și speranță

Speranță pentru că, atât cei mici dar și tinerii care se vor afla pe băncile școlii, reprezintă viitorul, iar încrederea și sprijinul nostru se îndreaptă spre ei și spre dascălii care-i vor pregăti și în acest an școlar.

Le-am transmis elevilor de la Colegiul Național „Decebal” – Deva, toate gândurile bune și i-am felicitat de pe acum, pentru rezultatele bune pe care le vor obține la învățătură, pentru ca știu ca așa va fi.

Totodată, le-am mulțumit cadrelor didactice pentru profesionalismul și devotamentul pe care le vor pune la dispoziția elevilor pentru a reuși în viață.

Le doresc mult succes tuturor copiilor și tinerilor din județul Hunedoara care, începând de ieri, se află din nou în sălile de clasă!

Vasilică Potecă, senator PNL



(Stirea urmatoare) »