Meniu Principal

Țebea, pregătită pentru Serbările Naționale !

La Complexul de Monumente de aici au fost făcute ultimele pregătiri pentru comemorarea lui Avram Iancu.
Mii de oameni participă an de an la Serbările Naţionale de la Ţebea, prilejuite anul acesta de împlinirea a 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu, supranumit şi „Crăişorul Munţilor”.
Hunedoreni, dar şi oaspeţi din alte judeţe vin aici să asiste la eveniment, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în straie naţionale, cu drapelul tricolor în mâini sau purtând alte simboluri naţionale.
Spre deosebire de anii anteriori, evenimentele publice de anul acesta se vor desfășura pe parcursul a două zile.
 Sâmbătă, 10 septembrie, Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, împreună cu Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Nestor și un sobor de Arhierei și preoți, vor oficia slujba de sfințire a noii picturi a Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” de la Țebea, comuna Baia de Criș.
 Duminică, 11 septembrie, de la prima oră a dimineții, va fi oficiată Sfânta Liturghie, iar de la ora 10.30 va începe ceremonialul public și slujba de pomenire a marelui Erou Național.
După amiază, începând de la ora 14.30, pe scena de la Țebea vor urca nume importante ale folclorului românesc.
Serbările Naţionale de la Ţebea înseamnă o întâlnire directă cu spiritul moţilor, care se adună an de an, pentru a-l omagia pe Avram Iancu. Anul acesta, cu atât mai mult, având în vedere că marcăm 150 de ani de la moartea eroului nostru.