Meniu Principal

ŢEBEA A FOST, ESTE ŞI VA RĂMÂNE INIMA SPIRITULUI ROMÂNESC

Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu, cel mai mare erou naţional al românilor din Transilvania.
„Crăişorul munţilor” a reprezentat mereu în memoria noastră naţională o stare de spirit, un simbol al ideii de unitate pentru care a luptat întreaga sa viaţă.
Setea lui de dreptate şi curajul neabătut le-a dat speranţa românilor din Ardeal şi i-a adunat în jurul lui.
Oamenii au fost impresionaţi de inteligenţa, modestia, implicarea şi devotamentul cu care s-a dedicat cauzei lor.
Într-o lume în schimbare, într-o lume în mişcare, avem cu toţii nevoie de modele, cu atât mai mult cei tineri care sunt în căutare de repere
morale şi intelectuale, ca fundamente în formarea şi devenirea lor.
Avram Iancu este un model ce dăinuie peste veacuri, punând alături iubirea de neam şi de ţară cu dorinţa de libertate şi autordeterminare.
Parlamentul României a consfinţit prin lege locul pe care Avram Iancu îl ocupă în istoria naţională. Pentru cinstirea în mod deosebit a memoriei lui Avram Iancu (1824-1872), cu merite excepţionale în afirmarea identităţii şi a drepturilor naţionale pe teritoriul strămoşesc, fostul conducător al revoluţiei române din 1848-1849 din Transilvania este declarat «Erou al Naţiunii Române».
Viorel Sălan , deputat PSD