ministru Natalia Intotero
Concursul Național de Proiecte pentru Familii și Metodologiile proiectelor de tineret și studenți, în consultare publică
Au fost lansate în transparență decizională Concursul Național de Proiecte pentru Familii și Metodologiile proiectelor de tineret și studenți. Aceste inițiative sunt acum disponibile pentru consultare publică, iar cetățenii șiMai mult
MINISTERUL FAMILIEI: Protocoale de colaborare în domeniul politicilor referitoare la familie și tineret
Necesitatea adoptării cu prioritate a unor politici pentru sprijinirea familiilor și a natalității, ameliorarea continuă a programelor pentru sprijinirea tineretului, inclusiv a studenților și a tinerilor întreprinzători, precum și pentruMai mult
MINISTERUL FAMILIEI: Reuniunea reprezentanților Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului(DGASPC)
Am avut parte o de surpriză din partea omoloagei mele din Republica Benin, Médessè Véronique TOGNIFODE, care s-a aflat pentru câteva ore la București. Veronica este născută în România, aMai mult
Ministerul Familiei: Întâlnire cu reprezentanții cultelor religioase la Guvern
Am discutat despre fondurile europene pe care le putem folosi în sprijinul familiilor monoparentale, identificând nevoile concrete ale acestora. Multiplele cazuri de copii români luați de către serviciile sociale dinMai mult