A fost adoptat proiectul de lege privind protecţia consumatorilor care se referă la plafonarea dobânzilor anuale efective la instituţiile financiare nebancare şi la limitarea creanţelor pe care le solicită recuperatorii.Mai mult
Am adoptat, azi, proiectul de lege iniţiat de UDMR care prevede modificarea datei alegerilor preşedintelui României. S-au înregistrat 183 de voturi „pentru”, 84 „împotrivă” şi o abţinere. Proiectul de legeMai mult
Unul dintre cele mai importante proiecte de lege adoptate azi a fost Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul produselor din tutun, care interzice vânzareaMai mult