Meniu Principal

Stănescu începe să priceapă vorbele de duh pe care i le-a spus Bolojan când împărțeau funcții prin județ

…procent mic, sinecuri puține…. Stănescu anunță începutul de sfârșit : “Se conturează o majoritate politică dispusă să împartă puterea

În urma votului de ieri, din Camera Deputaților, liderul liberalilor hunedoreni pare să priceapă vorbele de duh pe care i le transmitea Bolojan la ceas de taină, atunci când împărțeau funcții prin județul Hunedoara: procent mic, sinecuri puține. Cum ar veni, n-ai voturi de la popor, ai procentu mic, pe cale de consecință „felia de cașcaval” se micșorează. Evident că supărarea este mare, așa că din tabăra liberală se aud „vaite și bocete”, de zici că a „aruncat cineva cu apă fiartă” pe ei.

Vetuța Stănescu, președintele PNL Hunedoara se alătură „corului de bocitoare” și înfierează cu mânie proletară votul din Camera Deputaților, care a lăsat fără sinecuri doi parlamentari: unul de la PNL și unul de la USR.

Vetuța Stănescu, președinte PNL Hunedoara:Prima zi a noii sesiuni parlamentare a oferit un răspuns pe care PSD ar fi preferat să îl ascundă. Când interesul politic o cere, voturile AUR și SOS devin perfect acceptabile. Nu mai vorbim despre coincidențe de vot. Se conturează o majoritate politică dispusă să blocheze reformele și să împartă puterea după propriile interese.

(…) PSD a făcut ieri propria alegere. De acum înainte, trebuie să și-o asume”, a transmis președintele PNL Hunedoara, deputatul Vetuța Stănescu.

La sfârșitul anului trecut, președintele PNL Hunedoara preciza la Antena 3 Deva, că în data de 22 decembrie 2026, a fost la Cabinetul premierului Ilie Bolojan, pentru a se plânge că liberalii hunedoreni au primit prea puține posturi, sau pe românește “sinecuri politice”.

“Revin în județul Hunedoara, la faptul că PNL nu mai deține funcții la nivel județean, că așa… Am discutat cu Bolojan, cu primul-ministru, am fost chiar în 22 decembrie. Am avut o lungă discuție, de o oră și jumătate, la domnia sa în Cabinet. Sigur că m-am plans, Uitați-vă ce se întâmplă!”, spunea Vetuța Stănescu, președintele PNL Hunedoara.

VIDEO | Declarația președintelui PNL Hunedoara la Antena 3 Deva: https://www.facebook.com/reel/1382677226939877