Stănescu: Agresiunea militară a Rusiei trebuie să înceteze !
De mai bine de cinci săptămâni suntem martorii unui război pornit din ambiția unui lider autocrat și totalitar, de a reface granițele unui imperiu răpus de tot ceea ce înseamnă Europa modernă.
URSS, visul lui Vladimir Putin, a încetat să existe exact atunci când popoarele europene și-au câștigat independența și libertatea de exprimare în stradă, sub rafalele gloanțelor sovietice. Rând pe rând, toate statele blocului comunist au devenit democratice pentru că asta și-a dorit poporul. Apoi, lumea s-a schimbat, libertatea de mișcare și de a îți câștiga pâinea oriunde în spațiul comunitar au devenit drepturi fundamentale, Europa a prosperat, iar dependența de resursele Rusiei scade vizibil.
Desigur, ucrainenii sunt și ei europeni și au ales să se alăture UE și NATO. Iar acest deziderat este de neconceput pentru tiranul de la Moscova. Ca să arate că măreția Rusiei este neștirbită a trimis sute de mii de soldați să ucidă femei și copii nevinovați, a pus în mișcare mașinăria de război ruginită de vremuri și își forțează poporul să trăiască în foame și teroare.
Dar lumea s-a schimbat și nu am rămas indiferenți în fața ororilor: Europa și aliații NATO au răspuns vehement, aruncând la colțul rușinii tot sistemul financiar al lui Putin, blocând toate finanțările si totodată sărind în ajutorul milioanelor de oameni care au reușit să fugă din calea bombelor si a gloanțelor.
În tot acest tablou sângeros, omul care ne-a arătat ce înseamnă să îți iubești țara și să nu renunți, oricât ar fi de greu, se numește Volodimir Zelenski si astăzi ne-a fost oaspete, în Parlamentul României. Prin exemplul personal, a aprins flacăra speranței în inimile milioanelor de ucraineni și a întregii lumi. Speranța că Ucraina va rezista, că imposibilul se va produce și Rusia va fi nevoită să renunțe.
Am ascultat cu emoție discursul acestui om care a sfidat tot ce e mai rău în lume, de dragul țării lui și m-am rugat bunului Dumnezeu să oprească vărsarea de sânge, cei vinovați să plătească și niciodată să nu mai fie război pe acest pământ.
Dumnezeu să fie cu noi, cu toți!
Slava Ukraini !
Deputat Vetuța Stănescu, președinte PNL Hunedoara