Meniu Principal

Spitalul Municipal Hunedoara, scoate la concurs 13 posturi de asistenți medicali generaliști

În data de 18.05, ora 08:00, Spitalul Municipal ”Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara organizează proba scrisă a concursului pentru ocuparea a 13 posturi de asistenți medicali generaliști.
Ca urmare a selecției dosarelor depuse de candidați pentru acest concurs, au fost admise un număr de 71 de dosare care îndeplinesc condițiile generale și specifice menționate în anunțul de concurs.
Ne onorează interesul major manifestat pentru a face parte din echipa medicală a Spitalului Municipal ”Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara, ținta noastră fiind aceea de a selecta, în urma desfășurării acestui concurs, candidații cei mai bine pregătiți profesional, într-un cadru de transparență totală.
Subiectele pentru proba scrisă la acest concurs vor fi întocmite de către comisia de concurs în data de 18.05.2023, începând cu ora 07:00, înainte de intrarea în sala de concurs a candidaților (Amfiteatrul unității), prin metoda deschiderii aleatorii a bibliografiei.
Toată această acțiune va fi filmată.
Invităm pe cei interesați (presa, societatea civilă) să participe, în calitate de observatori, la stabilirea de către comisia de concurs a subiectelor pentru proba scrisă. În acest sens se va transmite o cerere la adresa de e-mail secretariat@sphd.ro sau se va depune una, fizic, la secretariatul unității până cel târziu la data de 17.05.2023, ora 12:00.
Observatorii vor avea obligația de a rămâne în încăperea în care se stabilesc subiectele până la intrarea în sala de concurs a candidaților.