Sorin Marica: Trebuie luată în calcul decizia de amânare a alegerilor locale
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, la începutul săptămânii, că alegerile locale programate în luna iunie în România trebuie amânate pentru luna septembrie
„Războiul contra Epidemiei de Coronavirus este tot ce contează acum/grija faţă de oamenii afectaţi direct şi indirect/măsurile pentru asigurarea serviciilor de sănătate, pensii, salarii, educaţie – în această perioadă de criză! Alegerile locale programate în luna iunie în România trebuie amânate pentru septembrie, acum nu este timp de bătălii politice şi campanii electorale – totul trebuie să fie despre Războiul contra Epidemiei de coronavirus – şi despre măsuri contra crizei economice!”, a spus Victor Ponta.
El a adăugat că speră ca după ce se termină epidemia să se revină la democraţie.
„În acelaşi timp trebuie să nu uităm că, după 1989, este prima dată în România când Preşedintele şi Guvernul au puteri depline şi neîngrădite – să sperăm că, după ce se termină Epidemia, o să mai fim lăsaţi să revenim la democraţie!”, a menţionat Victor Ponta.
Sorin Marica: Din punctul meu de vedere, în iunie nu pot fi organizate alegeri locale în România în condiții normale
Deputatul PRO România, Sorin Marica consideră că în următoarea perioadă nu pot fi strânse semnături şi nici nu pot avea loc întâlniri cu electoratul din cauza măsurilor impuse pentru prevenirea şi combaterea epidemiei de coronavirus.
Sorin Marica mai spune că alegerile locale nu trebuie considerate, în acest moment, o prioritate și că se lucrează la un proiect de lege în acest sens și se va vota în ambele Camere ale Parlamentului în două-trei săptămâni. Prioritatea numărul unu, din punctual său de vedere, este sănătatea populației, și încetinirea răspândirii coronavirusului, iar prioritatea numărul doi este economia.
El a adăugat că speră ca, după ce se termină epidemia, să se revină la democraţie şi să fie înlăturate efectele decretului prezidenţial de instaurare a stării de urgenţă.
Amânarea alegerilor locale – o alternativă
“Cred că amânarea alegerilor locale este una dintre alternativele care trebuie avute în vedere în funcţie de ce se va întâmpla şi cum va evolua situaţia în următoarele săptămâni. Acum este prioritară sănătatea populației și încetinirea răspândirii virusului.
Există posibilitatea de a amâna alegerile locale și trebuie luată în calcul. Este o decizie care pare firească în situația în care ne aflăm, respectiv lupta contra Epidemiei de Coronavirus. Acum însă toată lumea ar trebui să se concentreze pe limitarea efectelor pandemiei de coronavirus.”, a mai spus Deputatul PRO România, Sorin Marica.
În prezent nu se știe pe ce durată se va întinde prezența virusului în România. Criza epidemiei de coronavirus pare să facă imposibilă desfășurarea campaniei electorale pentru alegeri în luna mai sau iunie, mai ales că autoritățile nu știu cât va dura perioada de restrângere a activităților publice.