Sorin Grindeanu: PNL și USR își plâng funcțiile în timp ce românii așteaptă un Guvern
Grindeanu:” PNL și USR au însă alte urgențe: funcțiile, banii și puterea… Liderul PSD, Sorin Grindeanu reacționează la acuzațiile venite din partea PNL și USR pe tema schimbărilor survenite în conducerea Camerei Deputaților. Grindeanu îi acuză de dublu standard și le reproșează faptul că în loc să fie preocupați de instalarea unui nou Guvern, “își plâng funcțiile”.
Sorin Grindeanu, președinte PSD: “Au pierdut câte un post în conducerea Camerei Deputaților și au declanșat circul: boicot, acuzații, alianțe inventate peste noapte și, brusc, democrația este pusă în pericol. Totul pentru două funcții.
(…) PNL și USR își plâng funcțiile, în timp ce românii așteaptă un Guvern. PSD își dorește să formeze o majoritate parlamentară pentru a da României un Guvern. Fiecare luptă pentru ce îl preocupă!”, a transmis Grindeanu pe pagina de socializare.

