Solicitările și problemele minerilor, din Valea Jiului, vor fi transmise guvernului României
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, s-a aflat în Valea Jiului pentru a se întâlni cu minerii care au refuzat să înceapă lucrul în dimineața de miercuri.
După discuțiile pe care le-a avut cu conducerea Complexului Energetic Hunedoara, prefectul a fost prezent la cele patru mine aflate în activitate, Livezeni, Lupeni, Vulcan și Lonea, unde s-a întâlnit cu minerii și liderii de sindicat. La mina Lupeni, prefectul Călin Petru Marian a intrat în subteran împreună cu un grup de mineri.
„Toate solicitările și problemele minerilor, discutate în aceste ore în Valea Jiului, vor fi transmise chiar în această după-amiază guvernului României. Executivul va lua, într-un timp foarte scurt, cele mai bune soluții pentru rezolvarea situației.” -a declarat Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara.