ȘOIMUȘ: Comunitatea se mobilizează în sprijinul familiei a cărei casă a fost afectată de un incendiu
“Dragi cetățeni ai comunei Șoimuș, mâine la ora 8:30 angajații primariei Șoimuș alături de cei care vor să ajute voluntar ne vom mobiliza să evacuăm cele rămase după incendiu la casa arsă din Șoimuș.
Punctul de întâlnire este în fata scolii generale din Șoimuș.
Vă aștept într-un număr cât mai mare să dăm o mână de ajutor familiei care a fost năpăstuită de incendiu. În același timp fac un apel sa ne mobilizam să îi ajutăm cu materiale de construcții. O să facem o evaluare și voi reveni cu o estimare, de ce ar avea nevoie sa poată întra în iarnă cu acoperișul refăcut să nu se distrugă mai rău ce a rămas! Acum trebuie sa demonstrăm că suntem o adevărată familie!”, Mihai Irimie, primarul comunei Șoimuș
« CĂLAN: Faciltățile acordate unor persoane privind locuințele ANL puse sub semnul întrebării (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ HUNEDOARA: Întâlnire cu doi duhovnici de confesiuni diferite, dar cu credință în același Dumnezeu și în Fiul Lui »