Simeria | L-au trimis să-l facă de râs? Vicepreședintele CJ Hunedoara, Alin Țambă într-o ipostază jenantă la DacFest
Fără finanțare din partea CJ Hunedoara pentru DacFest, Alin Țambă a dat de înțeles că „de unde nu este, nici Dumnezeu nu cere”… În acest an Consiliul Județean Hunedoara nu a susținut financiar evenimentul DacFest, organizat la Simeria. Tocmai de aceea prezența vicepreședintelui CJ Hunedoara la acest eveniment a fost taxată de jurnaliștii publicației Arena care i-au cerut explicații. În acest context, vicepreședintele CJ Hunedoara, Alin Țambă a dat de înțeles că poate de la anu’…
Alin Țambă, vicepreședintele CJ Hunedoara: “La fel ca toate instituțiile publice, în anul 2026 am fost foarte atenți pe bugetele de cheltuieli. Având în vedere sprijinul pe care Primăria Simeria dorea să-l acorde în continuare și faptul că am fost asigurați că acest festival va fi dus mai departe, atunci am decis împreună cu consilierii județeni să aprobăm planul de evenimente al CJ Hunedoara în forma în care, din păcate, în acest an CJ Hunedoara nu este implicat și financiar în evenimentul DacFest. Totuși aș reaminti susținerea pe care acest eveniment a avut-o an la rând și sunt convins că în anii următori Consiliul Județean va redeveni unul dintre partenerii DacFest”, a declarat Alin Țambă pentru „Arena”.
Aflați la doar câțiva pași de vicepreședintele CJ Hunedoara, senatorul Călin Marian și primarul Emil Rîșteiu păreau amuzați de prezența social-democratului Alin Țambă care în timpul interviului era întrebat de lipsa de implicare financiară a CJ Hunedoara în organizarea evenimentului ( galerie foto)
sursa foto: captură video, „Arena”







