Meniu Principal

SIMERIA: Când mârlănia se obrăznicește, devine periculoasă!

Râsetele consilierilor locali din ședințele de consilu, bătaia de joc la adresa primarului și implicit a cetățenilor acestui oraș, a devenit o regulă pentru coaliția Anti-Simeria.

Tot circul pe care-l fac acești consilierii, unii dintre ei trecuți de o anumită vârstă, pare desprins dintr-un film de prost-gust la care cetățeanul este obligat să asiste.

Să-i vezi în ședință pe consilierii USR, făcând mișto la propriu de primar, țipând în gura mare că nu aud ce spune primarul, pentru că bate vântul în microfoane, este prea mult…

Să-l auzi pe Emil Rîșteiu, care își caută prin vorbe la fiecare două-trei cuvinte, cum le explică simerienilor că totul este prea scump când vine vorba de investiții, că trebuie să se mulțumească cu puțin spre deloc, începi să înțelegi că omul atât pricepe.

Un fost primar fără nicio viziune în ceea ce privește dezvoltarea unui oraș, care a lăsat în urma lui, după două mandate, un dezastru în Simeria. Și care, din păcate, culmea, prin puterea pe care i-o dă această coaliție Anti-Simeria, continuă să-și impună ideile cu care a „îngropat” orașul.

Un fost primar care atunci când aude de proiecte de investiții în Simeria dă impresia că se „răscoală rânza-n el”. Simeria nu are nevoie de un centru modern de fizio-terapie, nu are nevoie de zone de agrement, nu are nevoie de canalizări, nu are nevoie de terenuri de sport moderne, de stații de autobuz moderne și mai nou nici măcar de capele moderne. Tot acest consilier local le spune simerienilor, deși recunoaște că nu sunt bani la bugetul local pentru investiții de anvergură, că nu vede oportună documentația pentru întocmirea proiectelor ce urmează a fi depuse spre finanțare pentru atragerea de fonduri europene. Este prea scump, zice Rîșteiu!

Nu se poate! Asta le-ați spus opt ani, simerienilor și continuați să o faceți și vă susțineți această idee cu sprijinul necondiționat al unei majorități a consilierilor locali.

Ieftin și “bun” ați făcut cât ați fost primar la Simeria, domnule Rîșteiu…și se vede ce ați lăsat în urmă!

 



(Stirea urmatoare) »