Se lucrează la modernizarea Colegiului Național Pedagogic ,,Regina Maria” Deva
Lucrările de modernizare și reabilitare cu BANI EUROPENI a Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva (școala generală) sunt în grafic
Până acum, constructorul a realizat:
- lucrări de desfacere a unor pereţi interiori/pardoseli, realizare de pereţi noi transversali, reparaţii la nivelul pereţilor, refaceri de finisaje interioare, lucrări de reparaţii la nivelul şarpantei precum şi înlocuirea elementelor degradate (şipci, învelitori etc.); asanarea demisolului şi efectuarea reparaţiilor necesare, demontarea centralei termice şi a instalaţiilor aferente acesteia, lucrări de instalaţii sanitare, încălzire, electrice, inclusiv instalație de legare la pământ la Clădirea şcoală
- lucrări de desfaceri pardoseli/tâmplărie interioară și lucrări de instalații sanitare la Clădirea Sălii de sport
- instalații: rețea de apă, branșament apă, rețele de canalizare și racord canalizare în incinta Clădirii școală
Pentru reabilitarea și modernizarea Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” (școala generală) vor fi investiți aproape 2 milioane de euro, bani europeni, din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Regio-Programul Operaţional Regional 2014-2020.
Reabilitarea şi modernizarea spaţiilor destinate procesului educaţional, precum şi dotarea acestora cu echipamente didactice se află pe lista priorităților administrației publice locale devene.
De asemenea, Administrația locală transmite că va continua să atragă fonduri europene pentru reabilitarea și modernizarea tuturor unităților de învățământ din municipiul Deva.