Meniu Principal

Școlile primesc bani din PNRR pentru reducerea abandonului școlar

𝟮𝟮𝟳 𝗱𝗲 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗲𝘂𝗿𝗼 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝘀̦𝗰𝗼𝗹𝗶𝗹𝗲 𝗿𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗲𝘀̦𝘁𝗶, în prima rundă de finanțare prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar – componentă PNRR. Programul se adresează elevilor aflaţi în risc de abandon școlar.

 Peste 1.390 de școli au fost selectate în prima rundă de finanțare pentru granturile din programul de reducere a abandonului școlar, anunță Ministerul Educației. Instituția a publicat lista acestor unități de învățământ joi seara. Este prima finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență.

1.431 au fost declarate eligibile. În urma evaluării de către experți externi a calității planurilor de acțiune propuse de unitățile de învățământ, 1.391 de proiecte au obținut cel puțin 6 puncte din 10, deci îndeplinesc condițiile pentru finanțare conform metodologiei, anunță instituția.Inițial era prevăzută finanțarea a 750 de unități de învățământ în această primă fază, Ministerul Educației a decis să selecteze și să finanțeze toate proiectele care îndeplinesc condițiile de finanțare conform metodologiei. Astfel, toate cele 1.391 de unități de învățământ  care au obținut minimum 6/10 puncte vor fi invitate să încheie contracte de finanțare în perioada următoare și vor avea la dispoziție trei ani pentru a atinge obiectivele propuse.

𝟭𝟯𝟵𝟭 𝗱𝗲 𝘀̦𝗰𝗼𝗹𝗶 𝗱𝗶𝗻 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗮 𝗼 𝘀𝗮̆ 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗲𝗮𝘀𝗰𝗮̆ 𝗶̂𝗻 𝗺𝗲𝗱𝗶𝗲 𝟭𝟲𝟱 𝗺𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝗲𝘂𝗿𝗼 pentru implementarea unor proiecte care să reducă și să prevină abandonul școlar, 80% dintre acestea fiind în mediul rural.

𝟮𝟯 𝗱𝗲 𝘀̦𝗰𝗼𝗹𝗶 𝗱𝗶𝗻 𝗷𝘂𝗱𝗲𝘁̦𝘂𝗹 𝗛𝘂𝗻𝗲𝗱𝗼𝗮𝗿𝗮 au fost declarate eligibile pentru finanțare:

– Liceul „Mircea Eliade” Lupeni

– Liceul „Dragomir Hurmuzescu” Deva

– Școala Gimnazială Șoimuș

– Colegiul „Carmen Sylva” Petroșani

– Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” Orăștie

– Școala Gimnazială „Vețel”

– Școala Gimnazială nr. 7 Petroșani

– Școala „Horea, Cloșca și Crișan” Brad

– Școala Gimnazială „Avram Iancu” Baia de Criș

– Școala Gimnazială Teliucu Inferior

– Liceul Tehnologic „Crișan” Crișcior

– Școala Gimnazială Vața de jos

– Școala Gimnazială Romos

– Școala „Constantin Daicoviciu” Beriu

– Școala Gimnazială „Dominic Stanca” Orăștie

– Școala Gimnazială Luncoiu de Jos

– Liceul Tehnologic „Matei Corvin” Hunedoara

– Școala Gimnazială nr. 6 Vulcan

– Școala Gimnazială Zam

– Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani

– Școala Gimnazială „Sfânta Varvara” Aninoasa

– Școala „Hadrian Daicoviciu” Orăștioara de Sus

– Școala Gimnazială nr. 1 Hunedoara

Preşedintele Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor, Natalia Intotero – Deputat PSD