Meniu Principal

„Șantaj” – la Teatrul de Artă Deva

Spectacolul se adresează tineretului şi are loc miercuri, 27 noiembrie 2019 la 19:00 – 20:30

 

”Nu există educație, există doar exemplu personal” – Gheorghe Țițeica

„A devenit astăzi o idee axiomatică cea conform căreia investiția cea mai sănătoasă în România ar trebui să fie cea în educație. Dar, chiar dacă ea ar trebui convertită în zero-uri atașate bugetului educației, există un aspect de neuitat: educația NU înseamnă numai materii curriculare, iar școala nu trebuie să fie exclusiv spațiul de predare a acestora. Ci mult mai mult de atât – unul în care ideile, comportamentele și principiile de viață să stea mai presus decât ideea de note, teze sau evaluări.

”Nu există educație, există doar exemplu personal” spunea, cândva marele Gheorghe Țițeica. Iar spectacolul nostru aduce cinci asemenea exemple, adresându-se tineretului, dar și celor care le lasă această lume moștenire. Toți, uniți în jurul unei idei: CÂT DE DEPARTE SE POATE AJUNGE PENTRU O NOTĂ LA BACALAUREAT?„- Cosmin Crețu.

Distribuţia: Roxana Olşanschi, Laurenţiu Lungu, Bulgac Viorica, Creţu Theodor, Alecsandru Aurelian Răducu, Bunea Edgar.

 

Preţ bilet 20 lei/10 lei