Meniu Principal

Sălașu de Sus: Investițiile sunt în grafic- Infrastructură școlară modernă și rețea de gaz metan

Bucuria de a vedea cum prosperă o comunitate – Sălașu de Sus!

Se întâmplă uneori, în ieșirile mele pe teren, să mă simt ca în vacanță, din două motive – locurile sunt frumoase (ceea ce se întâmplă cam peste tot în județ), iar pe de altă parte, îmi este dat să văd atât de multă preocupare pentru bunăstarea comunității, că mă entuziasmează și emoționează în același timp.

Așa a fost recent la Sălașu de Sus, când l-am însoțit pe primarul Ioan Vlad pe șantierele a două din investițiile sale – școala și gazul metan

Mă bucuram de bucuria lui. Școlii i s-a mai adăugat un etaj, va avea cele mai moderne echipamente, atât de încălzire cât și pentru procesul didactic. Grădinița a fost deja modernizată, este în lucru și o sală de sport, sunt peste 100 de copii, iar din fericire numărul lor se păstrează constant.

Ce-și poate dori mai mult un edil de comună?

Păi vă spun ce-și dorește – să vadă finalizate lucrările la rețeaua de gaz metan! Îmi spunea mândru Ioan Vlad – toate satele comunei vor avea în curând gaz metan! Toate! Și asta într-o comună de munte! Îl felcit și îi spun – să-ți ajute Dumnezeu să-ți duci la bun sfârșit toate proiectele, Ioan Vlad! Iar Sălașu de Sus merită din plin să fie stațiune turistică de interes local, cum de altfel și este!

Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara