Meniu Principal

România, una dintre piețele cu tehnologie informațională (IT) cu cea mai rapidă creștere

Succes reconfirmat la Bruxelles: Parlamentul European a aprobat Regulamentul privind înființarea Centrului European pentru Securitate Cibernetică, cu sediul la București, un demers inițiat de Guvernul liberal, în anul 2020.

Centrul va fi prima agenție europeană care se va instala în tara noastră de când am intrat în Uniunea Europeană. România are, astfel, un potențial enorm de a reuni eforturile UE pentru întârirea capacităților de protecție împotriva atacurilor cibernetice.

Am demonstrat, prin alegerea țării noastre pentru găzduirea acestei instituții importante, că România este una dintre piețele cu tehnologie informațională (IT) cu cea mai rapidă creștere din Europa Centrală și de Est și un lider în Europa, în ceea ce privește numărul de specialiști în IT și a companiilor de succes din acest domeniu.

În prezent, sunt în peste 600 de centre, la nivelul Uniunii Europene, care se ocupă de securitate cibernetică, și toate își vor reuni resursele în Centrul de la București.