Meniu Principal

Rîșteiule, ce-ai făcut cu opt milioane de euro?

Sunt voci în orașul Simeria care spun că investiția Bosch s-a rezumat doar la niște manevre cu terenuri. Despre astfel de manevre cu terenuri au apărut zvonuri și dinspre comuna Băcia, pe vremea când Rîșteiu era primar. Nu știm dacă așa o fi sau nu!  “Că nu iese fum fără foc”, zicala asta, o știe tot românul, iar aceste păreri au rămas totuși în mintea unora dintre simerieni.

Rîșteiule ce-ai făcut cu opt milioane de euro?

Luat la întrebări de președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, Emil Rîșteiu tace mâlc! Mai mult, prin tot felul de postări, cei din echipa de campanie a lui Emil, încearcă să ne spună că nu de el a depins această investiție.

Ceva nu se leagă, totuși! Pentru că oricine caută informații legate de această investiție găsește zeci de materiale de presă, în care acest personaj de tristă amintire pentru orașul Simeria, se lăuda că el este artizanul acestei investiții. Este adevărat, se apropia campania electorală și avea nevoie de o vrăjeală pe care s-o împacheteze frumos și s-o livreze simerienilor. Pe unii i-a dus de nas! Alții îi cred și acum toate vrăjelile. Vorba aia: Are balta pește!

Un mincions și un parvenit! Acesta este Emil Rîșteiu, spune Laurențiu Nistor. Și are dreptate!

În 2012 Emil Rîșteiu lăsa comuna Băcia „moștenire” socrului său, Nicolae Panța. A prins momentul alianței USL și știa că poate să-l „ungă” pe socrul său pe “tron la Băcia”. Ceea ce s-a și întâmplat! I-a vrăjit pe cei din Băcia, dar din fericire vrăjeala a ținut patru ani, iar în 2016, cei din Băcia au înțeles că socrul său, Nicolae Panța nu mai are ce căuta în fruntea comunei. N-a fost o problemă pentru Emil Rîșteiu care i-a pregătit un alt loc călduț socrului său: Director peste Agenția Intercomunitară “Deșeuri” Hunedoara . Salariul pe măsură, șofer la scară, secretară! Vorba aia, cum să nu te iubească socrul!

Rîșteiu cu lipici la funcții plătite din bani publici

Deși se prezintă ca fiind un mare afacerist în zona privată, lui Emil Rîșteiu îi place totuși leafa de la Stat. E mai sigură, spunem noi și vine fără să faci nimic! După ce simerienii l-au demufat de la salariul de primar, Rîșteiu s-a aciuat la primăria din Bretea Română. De la Bretea Română, fiind angajat pe postul de consilier personal al primarului și din funcția de consilier local la Simeria, ia vreo mie de euro. Atât s-a putut ar zice unii!