Meniu Principal

Rezultate ”Maratonul Vaccinării” – Deva, Hunedoara și Petroșani

1.969 persoane s-au vaccinat vineri, sâmbătă și duminică în cadrul ”Maratonului Vaccinării” organizat în municipiile Deva, Hunedoara și Petroșani.

 Situația numărului de locuitori ai celor trei orașe, care au dorit să se vaccineze împotriva „COVID 19”, este: Petroșani – 953, Deva, 533 și Hunedoara 483.

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, transmite că la sfârșitul acestei săptămâni, dar și în cele care vor urma, astfel de acțiuni vor avea loc și în alte localități urbane, după un program care va fi transmis publicului imediat ce va fi definitivat de Instituția Prefectului împreună cu Direcția de Sănătate Publică și cu autoritățile publice locale.

Totodată, în zonele rurale ale județului, în următoarele săptămâni, va continua acțiunea de amenajare a centrelor medicale mobile de vaccinare unde echipele de medici și asistenți vor fi la dispoziția celor care doresc să se vaccineze.