Propaganda și intoxicările USR PLUS dăunează grav județului Hunedoara
USR PLUS Hunedoara își continuă campania de dezinformare care are ca țintă activitatea Consiliului Județean Hunedoara. De această dată, în mediul on line, dar și în media locale, reprezentanții USR PLUS acuză administrația județeană că nu are suficientă grijă față de persoanele vârstnice din județ.
Dincolo de ridicolul acestei idei formulată tocmai de reprezentanții formațiunii care, atunci când s-au aflat la guvernare, nu au făcut nimic pentru persoanele vârstnice, considerându-le o povară pentru România, realitatea este cu totul alta. Iar hunedorenii trebuie să știe adevărul, cu subiect și predicat!
Demontăm primul FAKE NEWS !
În ceea ce privește stabilirea contribuției de întreținere pentru pacienții de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Pui, facem următoarele precizări: Dacă s-ar fi aplicat un nivel al contribuției de 60% din costul mediu/beneficiar, ar fi rezultat o contribuție lunară de întreținere în valoare de 3.655 lei/lună. Dacă s-ar fi aplicat un nivel al contribuției de 60% din standardul de cost minim conform HG 426/2020, ar fi rezultat o contribuție lunară de întreținere în valoare de 2.527,70 lei/lună.
DGASPC Hunedoara a optat pentru stabilirea unei contribuții cuprinse între 450 și 900 lei/lună (în funcție de gradul de dependență), așa cum se întâmplă în centrele de asistență și îngrijire din subordine. Diferența este vizibilă, clară și lămuritoare, credem, pentru toți cei interesați să afle adevărul despre acest subiect. Ca să fie și mai simplu de înțeles realitatea și contextul real, amintim câteva exemple de contribuții practicate în țară: 2.650 lei/lună – Căminul pentru Persoane Vârstnice Alba Iulia sau 1.206 lei/lună – Căminul pentru Persoane Vârstnice Brăila. Așadar, tocmai pentru a nu împovăra beneficiarii, CJ Hunedoara a adoptat această hotărâre! Beneficiarii serviciilor de la acest cămin sunt persoane cu nevoi medico-sociale stabilite conform prevederilor legale în vigoare, cu afecțiuni cronice care necesită o atenție și un tratament adecvat.
Al doilea FAKE NEWS, o acuzație ridicolă !
Aceiași reprezentanți ai USR PLUS acuză desființarea Centrului Social Multifuncțional pentru Persoane Vârstnice din municipiul Hunedoara. Fără să cunoască realitatea, în mod absolut iresponsabil, USR PLUS lansează această informație în scopul obținerii unui firav capital politic. În realitate, cei 44 de beneficiari internați în Centrul Social Multifuncțional pentru Persoane Vârstnice din municipiu au fost transferați la Unitatea de Asistență Medico-Socială „Părintele Arsenie Boca” din municipiul Hunedoara.
Decizia a fost luată în urma faptului că starea de sănătate a mai bine de 80 la sută dintre beneficiari s-a degradat în cursul anilor, în așa fel încât s-a constatat și o necesitate mai mare de îngrijire medicală, tratamente și medicamente multiple și costisitoare pentru persoanele internate. Subliniem că, odată cu preluarea beneficiarilor la UAMS „Părintele Arsenie Boca”, costurile îngrijirii lor se reduc substanțial, de la 4.455 de lei/lună, la 1.576 de lei/lună. Spațiul în care și-a desfășurat activitatea centrul de zi din cadrul Centrului Social Multifuncțional pentru Persoane Vârstnice din Hunedoara va fi preluat de UAMS „Părintele Arsenie Boca”, odată cu obținerea avizelor și licențierii din partea Ministerului Sănătății pentru ca el să deservească, în continuare, pe viitor, beneficiarii care nu au nevoie de asistență medicală 24 de ore din 24.
Concluziile aparțin hunedorenilor!
Având în vedere cele expuse mai sus, credem că hunedorenii pot trage singuri concluziile care se impun, fără „sprijin” din partea USR PLUS. Intoxicările sponsorizate pe rețelele de socializare nu au decât un singur scop: dezinformarea cetățenilor.
Consiliul Județean Hunedoara, prin structurile de asistență și îngrijire aflate în subordinea DGASPC Hunedoara, dar nu numai, va continua politicile sociale prin care să asigure asistență socială adecvată tuturor categoriilor de beneficiari aflați în evidențe. Mai mult, în ciuda atacurilor politice, administrația județeană va continua să aloce fonduri consistente atât pentru investiții în infrastructura de sănătate, cât și în asigurarea condițiilor adecvate îngrijirii persoanelor care au nevoie de sprijinul societății.
În lipsa unor propuneri constructive, regretăm că activitatea aleșilor USR PLUS se reduce la propaganda ieftină de pe rețelele de socializare.
Biroul de presă al Consiliului Județean Hunedoara