Meniu Principal

Programul transportului public local din Deva, în perioada de Crăciun și Anul Nou

Societatea de Transport Public Local Deva SRL anunță programul după care vor circula mijloacele de transport în comun din municipiul Deva, în perioada 24 decembrie 2019 – 2 ianuarie 2020.

Autobuzele societății de transport public vor circula după următorul orar:

Marţi, 24 decembrie 2019 – Program normal pe toate traseele, până la ora 18:00
Miercuri, 25 decembrie 2019 – Nu se circulă pe niciun traseu
Joi, 26 decembrie 2019 – Se va circula pe toate traseele, până la ora 17:00, astfel: pe liniile 1, 2, 3 şi 6 din 30 în 30 de minute, iar pe liniile 4 şi 5 (Auchan) între orele 9:00-22:00
Vineri, 27 decembrie 2019 – Program normal pe toate traseele
Sâmbătă, 28 decembrie 2019 – Program normal de sâmbătă pe toate traseele
Duminică, 29 decembrie 2019 – Program normal de duminică pe toate traseele

Luni, 30 decembrie 2019 – Program normal pe toate traseele
Marţi, 31 decembrie 2019 – Program normal pe toate traseele, până la ora 18:00
Miercuri, 1 ianuarie 2020 – Nu se circulă pe niciun traseu
Joi, 2 ianuarie 2020– Se va circula pe toate traseele, până la ora 17:00, astfel: pe liniile 1, 2, 3 şi 6 din 30 în 30 de minute, iar pe liniile 4 şi 5 (Auchan) între orele 9:00-22:00
Începând de vineri, 3 ianuarie 2020, mașinile Societății de Transport Public Local Deva SRL vor circula după programul normal pe toate traseele.

 

Societatea de Transport Public Local Deva SRL vă dorește sărbători fericite!