Meniu Principal

PROGRAMUL „ŞCOLI SIGURE ŞI SĂNĂTOASE” A DEVENIT LEGE

Am adoptat în această săptămână și Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.7/2023 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii „Şcoli sigure şi sănătoase”.
Programul naţional de investiţii „Şcoli sigure şi sănătoase”, program multianual de interes şi utilitate publică, este coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, denumit în continuare program.
Programul se derulează în perioada 2023-2025 şi are ca obiectiv general proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii la clădirile unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat care prezintă niveluri insuficiente de protecţie la acţiuni seismice, degradări sau avarieri în urma unor acţiuni seismice, în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice, precum şi asigurarea funcţionalităţii acestora conform tuturor cerinţelor fundamentale şi a creşterii eficienţei energetice a acestora.
În cadrul programului se pot realiza lucrări de intervenţii pentru consolidarea seismică, reabilitarea, modernizarea, creşterea performanţei energetice, inclusiv lucrări de demolare parţială, după caz, la clădirile în care îşi desfăşoară activitatea didactică unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, inclusiv de învăţământ special, precum şi la alte componente ale bazei materiale ale acestora, respectiv la clădirile internatelor, cantinelor, spaţiilor pentru procesul de învăţământ, bibliotecilor şi atelierelor şcolare.
Pot fi finanţate prin prezentul program obiectivele de investiţii care nu sunt incluse la finanţare în programele derulate din fonduri externe nerambursabile în perioada de programare 2021-2027, prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă al României sau prin alte programe naţionale sau comunitare, inclusiv din contracte de împrumut semnate cu instituţii de credit sau instituţii financiare interne sau internaţionale.
Beneficiarii programului sunt unităţile/subunităţile administrativ-teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv autorităţile administraţiei publice locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
Viorel Sălan, deputat PSD