Meniu Principal

Program prelungit la Evidența Persoanelor Deva, pentru alegerile prezidențiale

Alegerile prezidențiale din luna noiembrie vor aduce un program special la Direcția Publică Locală de Stare Civilă și Evidența Persoanelor (DPLSCEP) Deva. Pentru ambele tururi de scrutin, DPLSCEP Deva a luat o serie de măsuri pentru soluționarea tuturor cererilor de eliberare a actelor de identitate expirate, pierdute sau deteriorate ale persoanelor cu drept de vot.
Astfel, Serviciul Evidența Persoanelor Deva va avea un program prelungit cu publicul în zilele de 9 și 10 noiembrie 2019 (sâmbătă și duminică), precum și în zilele de 23 și 24 noiembrie 2019 (sâmbătă și duminică).
În zilele de sâmbătă, 9 și 23 noiembrie 2019, cetățenii municipiului Deva, ai localităților aparținătoare (Archia, Cristur, Bârcea Mică, Sântuhalm), precum și ai comunelor arondate DPLSCEP Deva (Archia, Cristur, Bârcea Mică, Sântuhalm), (Șoimuș, Vețel, Brănișca, Hărău, Certeju de Sus și Cârjiți) pot solicita eliberarea actelor de identitate între orele 8:00 – 16:00, iar în zilele de duminică, 10 și 24 noiembrie 2019, între orele 7:00 – 21:00.
În celelalte zile ale săptămânii, Serviciul Evidența Persoanelor Deva va funcționa după programul obișnuit (luni, marți, joi, vineri – între orele 8:30 – 16:30, și miercuri, între orele 8:30 – 18:30).
Pentru a evita aglomerația de la ghișeele Serviciului Evidența Persoanelor Deva, cetățenii ale căror acte de identitate au expirat se pot programa online, pentru depunerea documentelor și preluarea imaginii, direct pe www.primariadeva.ro – Secțiunea Servicii online – Programare online cartea de identitate sau accesând linkul: https://deva-evp.admin-primarie.ro/formulare/prog0.php.
Informații suplimentare cu privire la eliberarea actelor de identitate se pot obține la sediul Direcției Publice Locale de Stare Civilă și Evidența Persoanelor Deva (Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 12, etajul I), la numerele de telefon 0254.234.533 și 0726.700.767 sau pe www.primariadeva.ro, accesând linkul: http://www.primariadeva.ro/evidenta-persoanelor/carte-de-identitate.