Meniu Principal

Primarul liberal Daniel Răducanu, ironii la adresa președintelui PNL Hunedoara, Vetuța Stănescu

“O susțin pe pe doamna președintă Vetuța Stănescu drept candidat pentru Consiliul Județean Hunedoara”, îi transmite primarul comunei Baru Mare, președintelui PNL Hunedoara.

 Pentru că a decis să facă “pasul în spate” și a ignorat decizia Biroului Politic Național, deputatul Vetuța Stănescu, președintele PNL Hunedoara a ajuns ținta ironiilor primarului comunei Baru Mare, Daniel Răducanu. Acesta atrage atenția conducerii liberale județene că procedura de stabilire a candidatului PNL la șefia Consiliului Județean Hunedoara este una nestatutară și o propune pe Vetuța Stănescu, candidat la această funcție.

Primarii liberalii încearcă să “scoată capul de sub papucul” deputatului Vetuța Stănescu

Filiala PNL Hunedoara este zguduită, din nou, de conflictele interne generate de nemulțumirile unor „primari cu greutate” în partid. Astfel dacă primarul comunei Crișcior și primarul comunei Pui au ales să facă pasul în afara partidului, o nouă voce, de această dată din zona Hațegului își manifestă nemulțumirea față de actuala conducere a partidului. Într-o scrisoare, publicată de jurnaliștii de la “Mesagerul Hunedorean”, adresată conducerii liberale județene, Daniel Răducanu, primarul comunei Baru Mare solicită răspunsuri la o serie de întrebări.  Întrebări retorice pe care Răducanu le supune atenției tuturor membrilor de partid. La final, primarul comunei Baru Mare precizează că nu își va depune candidatura la șefia CJ Hunedoara și o propune pe doamna Vetuța Stănescu.

Stănescu se „ascunde după virgulăși îl propune pe prefectul județului Călin Petru Marian

O candidatură la șefia Consililui Județean Hunedoara din partea președintelui PNL Hunedoara, Vetuța Stănescu ar însemna un dezastru pentru viitorul său politic. Liberalii știu foarte bine că PNL Hunedoara este în picaj în sondajele de opinie, astfel că președintele partidului, Vetuța Stănescu a ales să-l sacrifice pe prefectul județului Călin Marian. Într-un comunicat de presă, președintele PNL Hunedoara, Vetuța Stănescu a explicat că decizia Biroului Politic Național(BPN) al PNL în care se stipula că președinții de organizații județene trebuie să-și asume această candidatură, era degrevată de o virgulă. O virgulă care delimita această obligație a președinților de filiale de partid, prin aplicarea ei “conform specificului local”.

 Prefectul județului, Călin Marian primul venit, primul servit!

Singurul liberal care și-a exprimat dorința de a candida la șefia CJ Hunedoara este prefectul județului, Călin Marian. Această candidatură nu este o surpriză pentru nimeni, fiind vehiculată de multă vreme în spațiul public. Rămâne de văzut ce surprize ne mai oferă organizația PNL Hunedoara până la alegerile locale, fiind de notorietate faptul că se așteaptă ca mai mulți primari liberali să părăsească partidul și să candideze sub sigla PSD.