Meniu Principal

Primăria Deva a plătit contribuția pentru susținerea SMURD Hunedoara

De la începutul anului, Primăria Deva a plătit, în total, către ”Salvital” Hunedoara suma de 447.915 lei.

Primăria Municipiului Deva a plătit, miercuri, 21 octombrie 2020, către Asociația ”Salvital” Hunedoara, contribuția în valoare de 57.425 de lei, aferentă lunii septembrie 2020, pentru susținerea și finanțarea SMURD Hunedoara.

Potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 110/30.03.2020, de la 1 aprilie 2020, municipalitatea plătește Asociației ”Salvital” Hunedoara, pentru susținerea și finanțarea SMURD Hunedoara, o contribuție anuală de 10 lei/locuitor.

Plata contribuției se efectuează lunar, în tranșe egale, de la bugetul local.

Nicolae-Florin OANCEA,

Primarul Municipiului Deva