Președintele „GHINION” și susținătorul ruşinos al statului paralel
Am luat act de gestul primitiv din punct de vedere politic al susținătorului ruşinos al statului paralel, Ludovic Orban care, în lipsa unei experiențe de lider poltic, a găsit de cuviință să depună o plângere penală halucinantă împotriva Premierului României. Acuzațiile sunt absolut ridicole și, orice student la Drept poate constata că demersul juridic al domnului Orban este absurd din toate punctele de vedere.
Acuzațiile de înaltă trădare, uzurparea funcţiei publice, divulgare de informaţii nepublice şi prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte preşedintelui României în scopul ascunderii săvârşirii unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului demonstrează neseriozitatea unui demers care poate arunca țara în haos. Mai mult, acesta este un gest antinaţional de natură a pune sub semnul întrebării Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii şi respectiv cel cu Statul Israel.
Prin gestul lui Ludovic Orban se urmărește intimidarea premierului Viorica Dăncilă, după ce nu „s-a executat” când Klaus Iohannis i-a cerut demisia. Premierul României nu poate renunța la mandatul primit din partea românilor și validat de Parlamentul României doar pentru că strategia electorală a candidatului Klaus Iohannis are nevoie de o ruptură pe care să o speculeze. Ghinion! Românii încep să simtă efectele măsurilor luate de Guvernul PSD-ALDE, economia este una dintre cele mai perfomante, salariile și pensiile au crescut, iar nivelul investițiilor este, de asemenea, în creșetere. Guvernul României trebuie să ducă mai departe programul de guvernare pentru care românii au votat în proporție covârșitoare la alegerile din 2016.
În acelaşi timp, acesta este un moment al adevărului şi pentru Ministerul Public si Procurorul General al României. Ne exprimăm speranţa că acesta din urmă va acţiona cu respectarea strictă a prevederilor legii, va veghea la garantarea unei independenţe reale a parchetului şi nu va fi părtaş la tentativa de preluare nedemocratică a puterii politice.
România se află pe un drum de reafirmare în plan european și mondial, iar jocurile politicianiste de joasă speță nu fac decât să afecteze credibilitatea României în raport cu partenerii internaționali.
Gestul consemnat astăzi în România nu onorează cariera niciunui politician. În lipsa unor realizări ale acestui mandat de președinte, Klaus Iohannis face apel la metodele care au distrus încrederea românilor în sistemul judiciar, iar pentru astea apelează la politicieni lipsiți de orice urmă de onoare și simț al ridicolului.
Organizaţia judeţeană Hunedoara a PSD îşi reafirmă angajamentul ferm de a contribui, alături de celelalte structuri naţionale şi judeţene ale partidului, de membrii si simpatizanţii acesteia, la stabilitatea politică a statului român şi a guvernării de coaliţie PSD-ALDE, în interesul României şi al cetăţenilor români. Totodată, ne exprimăm sprijinul necondiţionat pentru Prim Ministru al României, doamna Viorica Dăncilă, şi pentru guvernul legitim pe care îl conduce.
Laurențiu Nistor,
Președinte al Organizației Județene a Partidului Social Democrat – Hunedoara