Meniu Principal

Președinta Comisiei Europene propune plafonarea prețurilor la gaze

Printre numeroase alte măsuri cruciale pentru viitorul Europei, securitatea energetică a fost amintită de către președinta Comisiei Europene în nenumărate rânduri, în discursul din această dimineață din plenul Parlamentului European!
Aceasta a propus plafonarea veniturilor companiilor care produc energie electrică la costuri reduse și plata unei contribuții de criză din partea producătorilor de energie bazată pe combustibili fosili. Măsurile sunt menite să sprijine atât companiile cât și consumatorii mici.
 “E nevoie să acordăm sprijin țintit pentru IMM-uri precum sticlăriile din Europa care nu pot să-și închidă cuptoarele sau pentru familiile monoparentale care se uită cu groază la facturile de electricitate. Milioane de europeni au nevoie de sprijinul nostru. De aceea, propunem o plafonare a veniturilor companiilor care produc electricitate la costuri mici. Aceste companii fac profituri la care nici nu ar fi visat până acum și în economia noastră socială de piață, profiturile sunt acceptate. Toată lumea e pentru profit. Însă, în aceste vremuri tulburi, e greșit să faci profituri imense, uriașe, să tragi foloase de pe urma unui război și pe spatele consumatorilor. În aceste vremuri, profiturile trebuie să fie partajate și trebuie direcționate înspre cei care au nevoie de ele. De aceea, propunerea noastră include și pe producătorii de hidrocarburi care trebuie să-și aducă contribuția la această criză, iar propunerea noastră va colecta mai bine de 140 mld euro din partea statelor membre pentru a face față acestei situații dificile.”
 “Împreună cu statele membre, pregătim un pachet de măsuri pentru a ține cont de natura specifică a relației noastre cu furnizorii de gaz, de al furnizori nefiabili precum Rusia, până la prieteni fiabili precum prietenii din Norvegia, de pildă. Am convenit cu premierul Store să creăm un grup de experți la nivel înalt, astfel încât echipele să depună eforturi pentru acest obiect comun. Să vedem cum putem ca în mod rezonabil să reducem prețurile la gaze.”
 Președinta Comisiei Europene are în vedere totodată și companiile energetice care se confruntă cu probleme foarte grave de lichiditate pe piețele Futures de electricitate. Așadar, aceasta a anunțat:
“Vom coopera cu autoritățile de reglementare, pentru a înlesni problema prin modificarea regulilor cu privire la colaterale și pentru a lua măsuri pentru a scădea volatilitatea pieței. Vom modifica schema de subvenții în octombrie, pentru a permite acordarea de garanții de stat, menținând totuși condiții egale pentru toată lumea. Este o situație foarte complexă, nu este deloc simplă, dar sunt doar primele măsuri pentru că trebuie să ne îndreptăm și spre viitor. Piața electrică de astăzi, bazată pe principiul de merit nu mai este adaptată, nu mai este în slujba consumatorilor.”
Vasilică Potecă , senator PNL