Premiul pentru excelenţă – Cel mai fidel cititor din comuna Vălişoara

Într-o atmosferă caldă și prietenoasă, în mijlocul rafturilor pline de cărți frumos colorate, Secţia de Împrumut Carte pentru Copii a găzduit astăzi, 22 august 2025, o nouă festivitate din cadrul proiectului „Premiul pentru excelență – Cel mai fidel cititor”, derulat cu sprijinul Asociaţiei „Zamolxe 182”.
De această dată, premiul a fost acordat unei tinere cititoare din comuna Vălișoara – Corina-Maria Muntean – o prezență constantă în universul cărților, remarcată prin diversitatea lecturilor și vizitele frecvente la bibliotecă.
Au fost prezenți la eveniment domnul Costel Avram, membru al asociației și inițiatorul proiectului, domnul Mircea Cranciova, președintele Asociației „Zamolxe 182”, și domnul Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.
Corina a venit însoțită de doamna Camelia Bedea, primarul comunei Vălișoara, și de doamna Mihaela Luminiţa Tarpan, bibliotecara din localitate.
Domnul Costel Avram a felicitat-o pe Corina pentru entuziasmul și bucuria cu care citește, subliniind că acestea fac parte din viața ei de zi cu zi – fapt evidențiat de numărul mare de cărți împrumutate și de prezența ei constantă la bibliotecă.
Domnul Sebastian Bara i-a mulțumit domnului Costel Avram pentru inițiativa acestui frumos proiect, pentru implicarea sa constantă și pentru sprijinul acordat bibliotecii și culturii. A subliniat importanța de a încuraja și de a recunoaște public tinerii care iubesc lectura. Totodată, i-a adresat Corinei felicitări călduroase, urându-i să obțină cât mai multe premii pe parcursul vieții sale. I-a transmis, de asemenea, că zicala „Ai carte, ai parte!” rămâne mereu actuală și plină de adevăr, mai ales pentru cei care citesc cu pasiune.
Doamna primar Camelia Bedea a mulțumit atât domnului Costel Avram, cât și domnului Sebastian Bara pentru sprijinul constant oferit bibliotecii comunale și culturii în general, afirmând că va continua să fie un sprijin necondiționat pentru proiectele culturale care aduc valoare comunității.
La rândul său, doamna bibliotecară Mihaela Luminiţa Tarpan a mulțumit doamnei primar, domnului Sebastian Bara și Asociației „Zamolxe 182” pentru sprijinul acordat și a felicitat-o cu emoție pe Corina pentru pasiunea cu care citește și pentru seriozitatea cu care se implică în activitățile bibliotecii.
Premiul în valoare de 500 de lei, alături de o Diplomă de excelență i-au fost oferite Corinei de către domnul Costel Avram, – o recunoaștere sinceră a valorii pe care o are lectura în viața celor tineri.
Pentru Corina, acest premiu este primul premiu important pe care îl primește – și, foarte probabil, primul premiu în bani. Vizibil emoționată, ea a mărturisit simplu și sincer că îi place mult să citească și că își dorește ca, la liceu, să urmeze o clasă de filologie – un drum care pare firesc pentru cineva apropiat de cuvântul scris.
Felicitări, Corina!
Și mulțumiri tuturor celor care, prin inițiativă, implicare și susținere reală, aduc lumina cărților în fiecare colț al județului nostru.
Biblioteca Județeană Hunedoara – Deva
« CJ Hunedoara, convocat în ședință ordinară (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Minerii refuză să mai intre în mină! La EM Vulcan un schimb este blocat în subteran! »