Meniu Principal

PETRILA: Se lucrează în ritm susținut la construcția noului pod

Am făcut o scurtă oprire la Petrila, pe șantierul noului pod care face legătura cu centura orașului. M-au însoțit primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, și viceprimarul Marius Heljiu.
Lucrările la noul obiectiv de investiții se desfășoară în ritm susținut, iar constructorii au profitat la maximum de vreme bună de până acum. Construcția podului a demarat în luna mai a acestui an, iar până în prezent au fost realizate 75% din lucrări. Avem mari speranțe că lucrările se vor finaliza înainte de termenul de 12 luni prevăzut în contract.
Obiectivul, în valoare de 7,6 milioane de lei, este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și bugetul propriu al Consiliului Județean Hunedoara.
Laurențiu Nistor, președinte CJ Hunedoara


« (Stirea anterioara)