Meniu Principal

Personalul medical cu studii superioare reprezintă un indicator de calitate pentru spitalele din județ

Am participat, miercuri, la ceremonia de absolvire a celei de-a doua promoții a programului de studii universitare de Asistență Medicală Generală de la Deva, derulat de Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.

 Evenimentul a avut loc în Sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara și a fost onorat cu prezența de prof. univ. dr. Dorel Săndesc, prorector al UMF Timișoara, prof. univ. dr. Bogdan Timar, decan al Facultății de Medicină, conf. univ. dr. Stela Iurciuc, prodecan, precum și de reprezentanți ai instituțiilor publice din județul Hunedoara. Coordonatorul secției de la Deva, prof. asociat. dr. Ioan Demeter, a prezentat pe scurt istoricul structurii care sărbătorește a doua promoție de absolvenți, subliniind sprijinul consistent oferit din 2016 până în prezent de către Consiliul Județean Hunedoara. 

Încă de la începutul acestui proiect mi-am manifestat susținerea totală ținând cont de trei motive. Primul este legat de faptul că știu foarte bine că prietenul meu, medicul Dorel Săndesc, poate și are ambiția de a construi proiecte durabile, mai ales dacă este susținut de o echipă de profesioniști. Apoi, personalul medical cu studii superioare reprezintă un indicator de calitate pentru spitalele din județ, iar medicul Ioan Demeter, de asemenea prietenul meu, cunoaște acest aspect foarte bine. Al treilea motiv este convingerea mea că pregătirea continuă a celor care lucrează în sistemul public de sănătate este o necesitate, iar Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” este o garanție a profesionalismului.

Reiterez angajamentul Consiliului Județean Hunedoara de a pune la dispoziție clădirea secției de Pediatrie care va fi transformată în sediu al facultății dumneavoastră. Imediat ce secția de Pediatrie va fi relocată în spațiul nou amenajat, vom începe demersurile pentru a putea găzdui cursurile universitare.

Felicitări absolvenților și mult succes în carieră !

Laurențiu Nistor,

Președintele Consiliului Județean Hunedoara