Meniu Principal

Pensionarii, mințiți fără rușine de PNL

Refuzul PNL de mărire a pensiilor îi revoltă pe pensionari, și pe bună dreptate, aceasta fiind o decizie a PNL ilegală.

Odată cu adoptarea Legii Pensiilor, lege inițiată, promovată și votată de PSD, de mărire a acestora cu 40%, începând cu data de 1 septembrie 2020, am fost convinși și liniștiți că măcar pensionarilor li se va face dreptate și măcar ei vor avea garanția unei măriri a pensiilor, pe care nu o mai poate schimba nimeni.

Dar, din păcate, de-a lungul celor opt luni de guvernare PNL, pensionarii nu au avut o clipă de liniște, neștiind cu exactitate ce se va întâmpla cu pensiile lor de la 1 septembrie. Deși Ministrul Cîțu a precizat clar că suma pentru mărirea cu 40% a pensiilor a fost prevăzută în buget, astăzi aflăm că, fără nicio rușine, Guvernul PNL încalcă legea și nu mai vorbește de mărirea pe care PSD a gândit-o pentru această categorie socială.

Bătaia de joc a Guvernului nu are margini, acesta ascunzându-se în spatele pandemiei de responsabilitatea ce-i revine. Mult trâmbițata lipsă de bani este o minciună sfruntată, odată ce aceștia, spun liberalii, sunt prevăzuți în buget.

De ce încurcă pandemia mărirea pensiilor? S-au luat bani din bugetul de pe 2020 taman din banii prevăzuți pentru pensionari? Dacă da, e o rușine să îți bați joc, tu, PNL, de aceștia!!! Dacă nu, de ce refuzi tot tu, PNL, să respecți o lege? Doar pentru că pensionarii ar trăi mai bine nu datorită ție, ci PSD? Cât de ipocrit să fii să gândești așa?

Oriunde în lumea asta mare, pensionarii și copiii intră în responsabilitatea statului, iar statul gasește mijloace să aibă grijă de aceștia. La noi însă, Guvernul PNL nici măcar nu ezită, ci spune NU cu obraznicie, fără nicio jenă, chiar dacă asta înseamnă, dincolo de chestiunea morală, să încalce legea.

Drepturile stabilite prin Legea Pensiilor sunt drepturi patrimoniale, dobândite în momentul adoptării legii şi nu mai pot fi restricţionate prin decizii neconstituţionale de către PNL!

Dar, PNL încearcă să facă acum exact ce a încercat şi PDL în 2010 când a  fost oprit de Curtea Constituţională. Practicile acestea sunt practici pe care le-am mai văzut așadar, neschimbându-se oamenii, ci doar numele partidului care decide o asemenea nedreptate.

Îmbuibați și nesătui de bani și putere, de achiziții necontrolate și șpăgi  de domeniul fantasticului (vezi șpaga de 716.000 euro de la Unifarm), liberalii nu se mai gândesc la cei față de care au o obligație ce nu se ignoră și nici nu se negociază.

Și totuși, iată ca nepăsarea există, nerușinarea e la loc de cinste, iar responsabilitatea e o mare povară pentru PNL și Guvernul care practică hoția fară nicio rușine, încălcând reguli și acoperind jafuri.

 

Deputat Laurențiu Nistor,

Președintele PSD Hunedoara