Meniu Principal

O nouă școală reabilitată în municipiul Hunedoara

Investiție cu o valoare de peste un milion de euro

Zilele acestea s-au încheiat lucrările de reabilitare de la fosta școală generală numărul 8, actualmente Școala Gimnazială Nr. 7 – Corp I din municipiul Hunedoara, situată pe strada Cerbului. Cu o vechime de aproape 60 de ani, clădirea era depășită moral și necesita renovare, cum dealtfel necesită toate școlile și grădinițele din oraș care nu au fost încă reabilitate. Pe rând, toate vor fi aduse la standardele secolului XXI.

Construcția include săli de clasă, laboratoare, cabinete, depozite, birouri, o sală de sport și grupuri sanitare. Imobilul nu a mai beneficiat de fonduri de reabilitare din 2006, când au fost executate reparații interioare, zugrăveli și reparații la instalații. De atunci imobilul s-a degradat și uzat moral și nu mai îndeplinea condițiile optime de desfășurare a activităților școlare.

Investiția, cu o valoare de peste un milion de euro, a demarat în luna aprilie a anului 2019 și a fost finalizată înainte de termen (iunie 2021). Tot ce mai trebuie acum este ca situația actuală să ne permită reînceperea cursurilor, astfel încât elevii acestei școli să se întoarcă într-o clădire nouă, complet renovată, un loc unde să vină cu drag și să învețe cu plăcere. Finanțarea a fost realizată prin PNDL II – Programul Național de Dezvoltare Locală.

Lucrările au constat în reabilitarea termică a imobilului, reabilitarea acoperișului, reparații interioare și exterioare la fațade, zugrăveli, reabilitarea instalațiilor sanitare, de canalizare, de încălzire și electrice, care nu mai îndeplineau condițiile normale de funcționare, fiind foarte vechi și totodată realizarea măsurilor privind securitatea la incendii.