Meniu Principal

Nedumerire: „Fraților, mai avem edili la Călan, mai avem Poliție Locală?”

O postare pe rețelele de socializare îi atenționează pe cetățeni să aibe grijă când circulă cu autovehiculele pe o stradă din Călan. Cu fotografii de la fața locului, cetățeanul se întreabă dacă mai există o instituție publică în Călan, care să pună lucrurile într-o ordine firească a lor. Redăm mai jos mesajul respectiv:

Stimați concitadini:

Prietenii dumneavoastră… vă recomandă să nu intrați cu autovehiculele pe str. O. Densușianu în dreptul blocului nr. 6, întrucât veți fi în derută, fiindcă în zonă s-au început unele lucrări, care nefiind semnalizate corect, pun cetățenii într-o situație pe cât de neplăcută, pe atât de periculoasă, cât timp oricine ar putea avea nedorita ”șansă” de a intra sub incidența Codului Rutier în eventualitatea unui posibil accident. De altfel, legea prevede ca astfel de lucrări să fie delimitate prin  îngrădiri și semnalizări corespunzătoare a spațiilor în scopul   preîntâmpinării accidentelor. Am putea afirma că imaginile alăturate reflectă adevărata preocupare a autorităților orășenești, implicit și a Poliției Locale, privind siguranța circulației pe drumurile publice.

Ne punem fireasca întrebare: – cine a autorizat această lucrare și dacă există documente legale în acest sens, fiindcă ni se pare anormal să se abandoneze o astfel lucrare în teritoriu fără o recepție finală. De altfel este cunoscut acest obicei la Călan, fiindcă și în cadrul altor lucrări de acest gen, recepția finală lasă întotdeauna de dorit.

Drept aceea unii dintre cetățeni se întreabă deseori:  Fraților, mai avem edili la Călan, mai avem Poliție Locală…? Dacă avem, atunci unde se află, căci pe teren în niciun caz nu dai de ei! „, se arată în postarea respectivă.

Foto: Facebook