Municipiul Hunedoara, record la numărul de proiecte
Municipiul Hunedoara deţine recordul numărului de proiecte depuse în cadrul Programului „Anghel Saligny”
Primăria municipiului Hunedoara a depus 76 de proiecte prin care doreşte să obţină finanţare în cadrul Programului „Angel Saligny”, lucru ce plasează oraşul în fruntea clasamentului unităţilor administrativ-teritoriale din România, ca număr de iniţiative edilitare întocmite.
Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei a publicat lista de proiecte depuse în cadrul Programului „Anghel Saligny”, sesiunea de depuneri având loc între 23 septembrie şi 8 noiembrie.
Dintre cele 76 de proiecte depuse de Primăria Hunedoara unul este referitor la extinderea reţelei de apă şi canalizare pe Aleea Tineretului (zonă care nu a fost cuprinsă în master-planul de investiţii al Apa Prod Hunedoara), iar toate celelalte 75 au ca obiectiv reabilitarea şi modernizarea a tot atâtea străzi din oraş.
În clasamentul numărului de proiecte, municipiul Hunedoara este urmat de municipiul Sfântu Gheorghe – cu 47 şi de Primăria Bucureşti – cu 38 de proiecte pentru care se solicită finanţare.
Comunele, oraşele şi consiliile judeţene din România au depus, în total, 7.545 de proiecte cu o valoare totală de 137 de miliarde de lei, sumă aproape triplă faţă de bugetul Programului amintit (50 de miliarde de lei).
„Într-un timp record, am reuşit să întocmim şi să depunem documentaţia pentru 76 de proiecte. A fost un efort din partea multor angajaţi ai Primăriei, cărora le mulţumesc pentru celeritate, profesionalism şi pentru orele suplimentare lucrate, astfel încât să ne putem încadra în termenul-limită de depunere. Este o surpriză şi pentru mine faptul că am depăşit, ca număr de proiecte, oraşele mari din ţară, inclusiv Bucureştiul. Acum nu ne rămâne decât să insistăm ca Guvernul să şi finanţeze toate cele 76 de proiecte deoarece nevoile hunedorenilor sunt la fel de importante ca ale devenilor, bucureştenilor, clujenilor sau timişorenilor. Este o discriminare să limitezi finanţările la 10 milioane de lei pentru municipii, iar reşedinţelor de judeţ să le acorzi finanţări de până la 43 de milioane de lei, aşa cum s-a anunţat că ar urma să se întâmple prin intermediul acestui program”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Valoarea totală estimativă a proiectelor depuse de Primăria municipiului Hunedoara este de 51.545.499 lei.
Lista străzilor pentru a căror reabilitare – modernizare Primăria municipiului Hunedoara solicită finanţare prin programul amintit o găsiţi aici: https://www.facebook.com/PrimariaHunedoara/posts/4418264581624925