Meniu Principal

Ministerul Sănătăţii are nevoie de o conducere stabilă

Premierul Florin Cîţu:” Îmi voi exercita acest mandat așa cum am atribuțiile date de Constituție. Nu o să încalc niciodată Constituția României pentru nimeni și pentru niciun motiv.

 Le aduc aminte colegilor din coaliţie că avem nevoie de o nominalizare pentru ministrul Sănătăţii. Ministerul Sănătăţii are nevoie de o conducere stabilă, de un ministru, nu de un ministru interimar, de cineva care să preia, să fie în această luptă cu pandemia. Este foarte important, avem nevoie în continuare de mai multe paturi la ATI. Deci este nevoie de stabilitatea actului de guvernare şi aşteptăm şi sunt sigur că vom primi în cel mai scurt timp un ministru competent, care să facă faţă acestei situaţii.

Evaluez miniștrii după ceea ce fac și nu după ceea ce spun că fac. Vorbim de reforme și le-am cerut miniștrilor, din primul moment, să facă reforme și au avut susținerea mea. În momentul acesta și am vorbit deja despre cheltuieli bugetare, încă nu am văzut un plan de reducere a acestor cheltuieli bugetare. Aștept acest plan de reformă, aștept planul de reformă în companiile de stat și în ministere.

Cel mai simplu mod de a face reformă este să te uiți la propriul minister, nu să te lupți cu sindicatele, nu te lupți cu nimeni. De aceea spun că o să fie evaluați nu pe ceea ce spun că fac, ci pe ceea ce fac.”