Ministăreasa Violeta Alexandru și “gândacul-liftier”
Ghinion, ar spune șeful statului dacă ar fi întrebat despre pățania liftierului de la Ministerul Muncii… ghinion că cetățeanul respectiv era liftier și nu coșar. “Ți-a ieșit coșaru’n drum…”
A vrut să o strivească precum strivești un gândac. Pentru simplu motiv că îi stătea în drum . Și asta, de fiecare dată când dădea să plece din birou. Precum o muscă care te bâzâie toată ziua. Din păcate, toată tevatura iscată de ministăreasa muncii, Violeta Alexandru după “coliziunea” cu liftierul de la Ministerul Muncii ne arată fața hidoasă a unui personaj ajuns ministru și disprețul său față de cetățeanul de rând.
Oare cum s-o fi uitat ministăreasa la săracul liftier care venise să o coboare până la parter în bune condiții ? Că de, transporta ditamai organu’ ministerial. Cât dispreț o fi plutit în aerul pe care liftierul l-a împărțit cu ministăreasa într-o încăpere de nici doi metri pătrați ?
Câtă greață profundă trebuie să se fi revărsat din toți porii ministăresei dacă a ținut să anunțe public că a cerut ca liftierul să fie dat afară. Că păpa banii poporului și nu făcea decât să apese pe un buton.
Dacă ministăresei nu i-ar fi stat vorbele’n gât când a văzut un simplu muncitor cu care urma să coabiteze în lift ar fi putut întreba ființa respectivă, cine a angajat-o și care e rolul ei pe-acolo. A fost însă prea mult pentru o neicanimeni ajunsă ministăreasă. A preferat să strivească un om cu greutatea funcției sale, precum un gândac care i-a ieșit în cale.
Mai mult, fără să realizeze micimea caracterului ei, ministrul Muncii, Violeta Alexandru și-a evaluat gestul ca pe o normalitate. Cel puțin așa se lăuda pe pagina de Facebook. “Urc și cobor pe scări. Dacă am nevoie de lift, apăs singură pe buton. Bun simț, normalitate, revizie pentru folosire fără liftieră”, a scris ministăreasa pe pagina sa de Facebook.
Deci..bun venit în Ro-mâ-nia nor-ma-lă !
Iulian Stroia