Mii de oameni au participat la Serbările Naţionale de la Ţebea
Mii de oameni au participat la Serbările Naţionale de la Ţebea de anul acesta, eveniment dedicat Eroului Naţional Avram Iancu, de la a cărui moarte s-au împlinit 150 de ani.
Ziua de astăzi a început cu Sfânta Liturghie, urmată de slujba de pomenire a lui Avram Iancu, ceremonialul militar și depunerea de coroane la mormântul crăișorului.
Anul acesta, manifestarea a fost structurată pe parcursul a două zile, cea de sâmbătă fiind dedicată sfințirii noii picturi a Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” de la Țebea, eveniment oficiat de un sobor de preoţi şi înalţi ierarhi, în frunte cu Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza.
Serbările s-au încheiat cu un spectacol folcloric, iar pe scena de la Țebea au urcat nume importante ale folclorului românesc.
Anul acesta, la Țebea, evenimentul a avut o încărcătură aparte, mii de oameni venind să îl omagieze pe Avram Iancu, semn că marele erou al românilor nu a fost uitat.
« ŢEBEA A FOST, ESTE ŞI VA RĂMÂNE INIMA SPIRITULUI ROMÂNESC (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Avram Iancu, Eroul Național al Românilor »