Meniu Principal

Medicii Hunedoarei: Dr. Ioan Emilian Oală

Pe dr. Oală îl știu toate femeile din Hunedoara, dacă te iei după feedback-ul de pe Facebook: este probabil cel mai des recomandat medic ginecolog, în grupurile specializate de pe rețeaua de socializare. Este un medic tânăr, foarte deschis, ceea ce îl face, probabil, atât de căutat de paciente. A studiat medicina la Timișoara, după care a făcut rezidențiatul. Timp de patru ani, a lucrat la Maternitatea Bega din Timișoara, iar după alte opt luni de gărzi în aceeași maternitate, a venit la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara. Este din județul Arad, dar nu vede o problemă în faptul că s-a mutat de acasă: „Asta e meseria, în medicină trebuie să te duci unde este de lucru”.

Un an de rezidențiat l-a făcut în Irlanda, de curiozitate – și pentru că în acea perioadă foarte mulți colegi medici plecau în străinătate. A ales să plece ca să vadă cum este să profeseze și în altă țară, așa că s-a înscris împreună cu alți colegi și după câteva scurte formalități, a fost chemat la interviu. S-a întors după un an, pentru că urma să i se nască primul copil.

Despre obstetrică – cea mai frumoasă specialitate medicală

Sunt multe nașteri pe an, la spitalul din Hunedoara. „Consider că obstetrica și ginecologia reprezintă cea mai frumoasă specialitate medicală, pentru că presupune să asiști la cele mai frumoase momente ale vieții: nașterea copilului. Nu există bucurie mai mare pe lumea asta decât atunci când mama își vede pentru prima dată copilul, iar să fii parte din acest moment în viața unei mame îți oferă o satisfacție nespusă. Ca obstetrician, ai de fapt doi pacienți: pe mamă și pe copil, iar ambii trebuie să fie în siguranță”, spune dr. Emilian Oală.

„Sigur, mai este și patologia neplăcută a obstetricii, în care sarcina nu evoluează, iar procentul este păstrat constant la aproximativ 20%. Încercăm să ajutăm pacientele să treacă peste această greutate, dar în proporție de 99%, munca noastră este cu multă bucurie”, mai spune dr. Oală. Legătura dintre obstetrician și pacient este foarte importantă, trebuie să existe o colaborare, iar pacienta trebuie să se simtă în siguranță, să aibă încredere în medicul ei.