Meniu Principal

Mașină ridicată de polițiștii locali

Direcția Poliția Locală Deva și Biroul Ridicări Vehicule au ridicat astăzi un autoturism parcat în șantierul din Centrul Istoric al Devei.

Conducătorul auto  a intrat cu mașina în zona restricționată a șantierului fără a avea acest drept. Proprietarul autovehiculului a fost sancționat contravențional conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2022, cu patru puncte amendă (580 lei) și trei puncte penalizare la permisul de conducere, aplicându-se și măsura complementară de ridicare a mașinii. El va trebui să achite și taxa de eliberare vehicul în cuantum de 400 lei. Menționăm că în șantier este interzis accesul oricăror autovehicule fără aprobarea șefului de șantier, deoarece lucrările sunt în curs de execuție și pot interveni degradări aduse lucrărilor deja realizate.

Reamintim că excepție fac autovehiculele care aprovizionează cu marfă unitățile de alimentație publică de pe pietonala centrului istoric. Administrația publică locală și constructorul fac apel la conducătorii auto să respecte regulile de acces în zona pietonală a Centrului Istoric. Față de cei care nu respectă regulile, față de aceia care nu înțeleg să păstreze bunurile din domeniul public al devenilor, vom lua măsuri legale de fiecare dată!

 



« (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) »